Tags

, , , , , ,

Nu condamn, constat: Mircea Cărtărescu a fost cel mai bun scriitor care putea fi pe când era tânăr şi sărac.

Cel mai bun text pe care l-am citit în ziarele româneşti ale ultimului deceniu se numeşte „Anii furaţi” şi a fost publicat într-o zi de vineri din a doua jumătate a lunii septembrie a anului 2009, în „Evenimentul zilei”. A fost scris de Mircea Cărătrescu. Poate că nu îl mai ştiţi, până la urmă după trei ani este normal să nu îl mai ţineţi minte. E simplu, curat, pe înţelesul tuturor.

În „Anii furaţi”, Mircea Cărtărescu îşi aminteşte cât de jos l-a coborât viaţa. Anii ’90: când nu a mai rămas cu nimic (nu subestimaţi atotputernicia acestui cuvânt – nimic), scriitorul şi-a vândut paleta de ping-pong într-un târg de vechituri, în Colentina. Mai erau două zile până la salariu şi nicio pâine. Nu condamn, constat: Mircea Cărtărescu a fost cel mai bun scriitor care putea fi pe când era tânăr şi sărac. Nu în aripa dreaptă a „Orbitorului” , ci în ediţia integrală a „Visului”, în „Nostalgia”. Şi unde era onoratul juriu de la Stockholm când Mircea Cărătrescu şi-a vândut paleta de ping-pong? Merita să primească Nobelul acolo, pe loc. Să descindă în Colentina membrii Comitetului de Acordare, cocheţi, la frac, şi să i-l dea. Merita: Mircea Cărtărescu nu era doar poet, era poezie.

El este unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai ultimelor trei decenii. El nu este dintre aceia care supravieţuiesc până la a treia sau a patra carte, nu, el este un scriitor autentic; şi-a câştigat acest destin prin toată suferinţa pe care i-a adus-o talentul său. Este indecent să îl denigrezi pe scriitorul Mircea Cărtărescu. Indecenţa este, însă, la îndemâna oricărui semidoct, aşa că va fi şi mai departe judecat sumar, ba chiar şi condamnat. Sentinţa e previzibilă: Cărtărescu e un şocâte care nici măcar nu a fost disident şi s-a vândut lui Băsescu. Institutul Cultural Român l-a sprijinit. Foarte bine. A făcut ce trebuia. Dar publicistica lui Mircea Cărtărescu nu înseamnă doar „Anii furaţi”, iar acum scriitorul va plăti şi pentru celelalte cuvinte şi pentru tăcerile de dinainte de 1989 şi de după 2004.

În plus, marii noştri intelectuali greşesc de fiecare dată când se comportă ca şi cum cultura română e o moşie pe care au dreptul aproape divin să boierească. De fiecare dată când coboară să le vorbească muritorilor parcă aşteaptă ca mulţimea să le ceară canonizarea. Iar Mircea Cărtărescu va deconta şi aroganţa şi intransigenţa compromisă a altora, ceea ce nu îl face o victimă: acestea sunt, dintotdeauna, regulile jocului în viaţa publică la români, e imposibil să nu le fi cunoscut. Doar fiindcă Antena 3 este cum este nu înseamnă că la B1 defilează îngerii.

Trebuie scris însă şi că tot ce a făcut, până acum, Andrei Marga la ICR este greşit şi hilar. Intraţi pe site-ul ICR şi vă va izbi o duhoare de anii ’50. Şi de aceea, Mircea Cărtărescu are dreptate când vrea să emigreze. Dintr-o ţară în care nuanţele sunt excluse nu poţi decât să evadezi. Cândva se va scrie că tragedia sa a fost că a fost descoperit în timpul vieţii, iar atunci nu va mai fi nicio paletă de niciun ping-pong de vânzare.

Adevărul, 16.10.2012

Advertisements