Tags

, , ,

Funcţionarii tăcuţi din fiecare infern personal sunt responsabili de fiecare secundă pe care o batjocoresc lăsând-o pe mâna ticăloşilor.

Când totul este pe dos, când proştii conduc întrupându-se monstruos, diformi, cu mizeriile scurgându-li-se în avangardă, acum, când nu mai poţi respira, umilit cum eşti între haos şi nedreptate, acum, mai mult ca niciodată, te poţi întoarce, în scop terapeutic, consolator, dacă nu la „Ecleziastul”, măcar la „Demonii” lui Dostoievski. Nimic nu e, fireşte, nou, nici în rău.

Desigur, mi se va reproşa că altele erau ideile marelui rus: nihilism, comunism, ateism, uitatul secol XIX, altceva! Îmi voi îngădui însă să constat că tirania prezentă, pe care o putem numi, fără să greşim, fascism financiar sau dacă vă este mai convenabil dezlănţuirea nulităţilor ubicuue rezistă societăţii imaginate de Dostoievski.

Vă sună cunoscut? „Fiecare membru al societăţii îl supraveghează pe celălalt şi este obligat să denunţe. (…). Cum apare familia sau dragostea, apare îndată şi dorinţa de proprietate. Vom ucide această dorinţă: vom slobozi beţia, intriga, denunţul; vom dezlănţui un dezmăţ inimaginabil; orice geniu îl vom înăbuşi încă în faşă, vom reduce totul la un singur numitor”. Mai mult: „Mai întâi şi întâi scade nivelul culturii, ştiinţelor, talentelor! Un nivel înalt al ştiinţelor şi talentelor este accesibil numai unor capacităţi superioare, dar nu e nevoie de capacităţi superioare!”.

Cunoaşteţi poate câteva întrupări clasice ale ticăloşilor, precum şi prelungirile moderne ale câte unei guşe, specimenele din regnul celor care-şi spun oameni de afaceri (oameni – cât de frumos şi de fals!). Sau, poate, câte un inutil permanent recuperat şi reintegrat, toate aceste lichele imune, regenerabile, în general autorii marilor indecizii, cei de care se râde pe ascuns, cei blestemaţi, fără spor, pe la colţuri, în societăţile laşe (cele care dezvoltă multe colţuri), să facă un cancer penian, să li se amputeze, să le cadă, aşa. Este aici, în definitiv, vechiul venin care anunţă autodistrugerea. Ei. Dar nu sunt numai ei.

Este suficient să luaţi un „om nou” la întâmplare: rareori veţi găsi în el altceva decât ce a profeţit Dostoievski. „Omul nou” (dezbrăcaţi expresia de haina strâmtă, nedreaptă, pe care i-a dat-o propaganda bolşevică, dar şi cea antibolşevică, căci „omul nou” este cu adevărat nou) de aici vine: din „desfrâul nemaiauzit de ticălos, când omul se transformă într-o scârnăvie dezgustătoare, laşă, egoistă şi feroce”.

Niciuna dintre aceste forme de anti-viaţă nu ar fi rezistat dacă ar fi fost luată de gulerul alb-jegos şi dată, fără ezitări, afară, după metoda clasică: aşa cum extirpă chirurgii pricepuţi tumorile. Este, probabil, cam târziu: epoca în care am intrat este doar epilogul „Demonilor”. Se va trăi şi se va vedea.

Adevărul, 23.10.2012

Advertisements