Tags

, , , , , , ,

Mâine, aşa cum sperăm toţi scepticii, împlinind vechile profeţii, se va fi consemnat deja sfârşitul lumii. Sunt preocupat de chestiune. Mă fascinează prostia umană.

Reporter de fapt divers, profund neserios, am vrut să mă deplasez în localitatea Bugarach, din Franţa, la poalele Pirineilor, acolo!, unde se spune că sfârşitul lumii totuşi nu prea va veni. Da, am vrut să fac din sfârşitul lumii un fapt divers, oarecare, să-mi râd de el, să îl dau la gazetă în România.

Aflaţi, aşadar, că aceia care vor fi avut şansa să se afle în Bugarach vor scăpa teferi, vor veni extratereştrii şi îi vor lua cu obiectele lor zburătoare neidentificate, vor intra într-o altă dimensiune, va fi bine. Am vrut să relatez de la faţa locului despre ultimii supravieţuitori ai speciei noastre, umane, dar, din raţiuni financiare (sfârşitul deplasărilor, deci al lumii, pentru reporterii de fapt divers a avut deja loc!), n-a fost posibil. Degeaba am argumentat eu în faţa conducerii că însuşi „The Guardian“ are trimis special la sfârşitul lumii. Nu voi fi eu acela.

Pirineii francezi ne trebuie nouă, acum când ninge peste municipiile din Moldova? Să-mi bag minţile în cap şi să îmi fie ruşine! În Bugarach locuiesc, stabil, între 176 şi 201 persoane (sursele relatează, ca întotdeauna, contradictoriu). Ei vor fi aleşii. Ei, dar şi turiştii (îndeobşte foşti hipioţi, dar şi milionari naivi) care au năvălit peste bieţii săteni, de au fost nevoite autorităţile să interzică accesul în regiune. Nu aţi ajuns până acum acolo, ne pare rău, veţi muri la sfârşitul lumii. Gata, nu se mai intră!

Închirierea unei splendide locuinţe (cu patru camere!) în vederea supravieţuirii pe această nouă arcă a lui Noe ajunge la 1.500 de euro, în timp ce comercianţii au ridicat deja preţul unei sticle de apă plată la 15 euro, mai mare ruşinea! Satul Bugarach are două străzi, un singur magazin general, două restaurante şi, desigur, un primar. Primarul, domnul Delord, a făcut un apel disperat către restul lumii: „Nu mai veniţi, vă rugăm!“. Afluenţa turiştilor care vor să supravieţuiască şi de Apocalipsa aceasta l-a înspăimânat pe edil. „Ce mă voi face dacă vor veni cu zecile de mii?“, s-a întrebat el, în presa internaţională, disperat, deşi retoric. Între timp, cum am informat deja, s-a rezolvat: nu se mai intră.

Muntele din apropiere, Pic de Bugarach, o ştie orice adept al teoriilor apocaliptice, este, de fapt, garajul unor extratereştri. Pic de Bugarach l-a inspirat şi pe marele nostru Jules Verne să scrie „O călătorie spre centrul Pământului“.

Aşa am ratat cel mai mare subiect de presă al anului, al secolului, al mileniului, de fapt poate singurul subiect de presă din istorie. Îmi şlefuisem până şi metaforele. Dar, fatalitate!, nu voi mai scrie niciodată despre cum se va întinde, în praful scânteietor al stelelor, ca un păianjen, tăcerea din prima zi de după Apocalipsă.

Adevărul, 19.12.2012

Advertisements