Tags

, , , , , , , ,

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

Roman de rascruce al secolului XX, cu forta de a schimba o literatura, „Toba de tinichea” a lui Gunter Grass este, fireste, o capodopera, desi cuvantul e folosit in exces si, oricum, e stramt. Transcriu aici, fara nicio miza, unul dintre fragmentele care mi-au placut, cuvinte cat furtuna ce avea avea sa vina:„Jan dansa cu mama, Matzerath cu ciolanoasa si lungana de Hedwig, care avea privirea incerta a unei vaci, ceea ce te facea sa vezi in ea permanent o gravida. Au dansat mult impreuna, s-au schimbat intre ei, s-au gandit in timp ce dansau la dansul urmator, la foxtrot erau cei dintai, la vals Boston pluteau, la charleston isi regaseau increderea in ei si la slowfox senzualitatea vecina cu religia”.

  • Litera din scrisoarea misterioasa

Sunt in drum spre Lisabona, citesc aceasta „novella” postuma a lui Alex. Leo Serban si incerc sa inteleg de ce a fost atat de iubit. Interesant personaj acest Leo! A avut cea mai eleganta posteritate dintre artistii ultimelor decenii. I-au facut laudatio, sinceri si tristi, si Andrei Plesu, si Horia-Roman Patapievici, si Radu Cosasu. Nu ne-am cunoscut, dar existau sanse bune sa ne intalnim si sa nu il plac, desi era cel putin un pod intre noi – Borges. Poate ca e mai bine, deci, ca i-am ramas doar cititor. Oricum, scria bine Leo, bine.

Aceasta a doua si ultima carte a lui John Kennedy Toole imi este de ani de zile ca o Biblie. Asa cum altii citesc Psalmii sau Ecleziastul sau Cantarea Cantarilor sau Cartea lui Daniel, eu, cand vreau sa mai inteleg cate ceva, ma intorc la Ignatius.

  • Actorul Sorin Cocis

Am iubit mai demult unele femei pentru care teatrul era tot. O jumatate de duzina de ani am umblat din piesa in piesa, prin teatrele Bucurestiului. Dar uite ca abia acum, tarziu, la „Prizonierul din Manhattan”, piesa regizata de Iarina Demian si montata pentru ultima oara in aceasta stagiune in urma cu cateva saptamani, la ARCUB, l-am descoperit pe actorul Sorin Cocis, magistral in rolul sau secundar. De cand a urcat pe scena mi-a dat impresia ca nu va fi un personaj oarecare, si nu a fost. Sunt saptamani, spuneam, de atunci, si inca il aud urland „Otrava!” ca atunci cand i s-a oferit o ceasca de cafea. Neil Simon insusi nu ar fi putut sa ceara mai mult!

Dela0, 01.07.2012

Advertisements