Tags

, , , , , , , ,

Cum vara nu dorm, nu am somn, noptile le schimb pe literatura. Traiesc, desigur, iluzia lipsei de iluzii. Cresc, de asemenea, in fiecare saptamana distanta dintre mine si cei care nu au mai citit de la sfarsitul liceului, asteptand sa-mi inchei viata cu desavarsire mandru, orgolios, inutil si singur.

La ce foloseste literatura, dincolo de aceasta igienica izolare? Nu am un raspuns convenabil, de fapt nu am niciun raspuns. Incerc sa las aici, la fiecare sapte zile, cateva solutii de castigare a timpului liber. Asa cum altii cred ca la radacina raului sta lipsa de inteligenta, eu, om care nu are realitatea ca punct forte, cred ca la radacina raului sta lipsa de imaginatie.

Primiti cartile despre care va scriu aici ca pe scurte exercitii de zbor, sau, mai simplu, mai frivol, ca pe o dupa-amiaza in care stai si asculti oceanul, impacat, poate chiar entuziast, de sfarsitul tuturor lucrurilor. Nu stiu ce veti face dupa ce inchideti pagina, puteti sa ii scrieti scrisori diavolului, treaba voastra, totul este posibil.

Nu avea dreptate Hitler: nu somnul este singura afacere privata, ci lectura. Sigur, nu o sa apara, din asta, speranta dincolo de Cutia Pandorei, dar oricum, cartile sunt tot ce poate omul mai mult.  De la toamna, viata adevarata, cu ploile, caderile si chiar iubirile ei, poate sa inceapa din nou.

  • Particulele elementare

Carte deja clasica a lui Michel Houllebecq si a sfarsitului de secol XX, „Particulele elementare” poate fi citita ca un testament al unei omeniri vanitoase de propria-i degradare.

O infamie asumata: proza scurta a lui Julio Cortazar imi place mai mult decat proza lunga a lui Gaga Marquez. Llosa scria despre Cortazar ca scrie cu o lipsa de responsabilitate de care “doar copiii sau nebunii dau dovada”. Are dreptate. „Scrisoare catre o domnisoara din Paris” este un text pentru care mi-as fi dat, fara nicio ezitare, viata, m-as fi lasat ars pe rug sau impuscat in razboi. Marquez despre Cortazar: “E un scriitor cum mi-as fi dorit eu sa ajung cand aveam sa fiu cu adevarat mare”.

Giovanni Papini, scriitorul preferat al domnisoarei Oana Dan, dar si al domnului Jorge Luis Borges, este nu doar un estet care nu are niciun cusur, ci si un erudit fara rival. „Gog”, cea mai buna dintre cartile sale,  ajunge sus, sus de tot, mai departe de bolta cereasca, aproape de vechii zei. Desigur, si Gog a fost intalnit, prima data, intr-un spital de nebuni.

Iar Ian McEwan scrie deopotriva cumplit si minunat. Oricum, ultimele zece pagini din „Pe plaja Chesill” sunt cele mai frumoase si zadarnice zece pagini care s-au scris in ultima mie de ani. Gasesc asa: nu iubirea, ci gerunziul “nefacand nimic” este tema cartii, a secolului acesta si chiar a viitorului acela.

Dela0.ro, 09.07.2012

Advertisements