Tags

, , , , , ,

La Tichileşti, în ultima leprozerie a României, doctorul Răzvan Vasiliu a primit, anul trecut, Ordinul Serviciul Naţional în grad de Cavaler.

Paginile în care citiţi aceste rânduri stau sub o cupolă generoasă: „Cine, când, cum schimbă România”. De obicei, cei care sunt scrişi aici dau declaraţii, explică. Omul de astăzi nu va spune nimic, vor vorbi ceilalţi, cum şi faptele vor vorbi, pentru el. Doctorul Vasiliu: singurul specialist român cu doctorat în lepră, medicul care nu are de la cine să ia şpagă, cel care îi îngrijeşte pe cei săraci şi singuri.

Suntem la Tichileşti, în ultima colonie de leproşi din România. Vom sta aici câteva ore şi când vom pleca nu vom mai vrea să ne întoarcem. Aici e muncă de eroi, noi nu suntem eroi, încercăm să ajungem ziarişti de presă scrisă. Ieri am publicat un reportaj despre ziua alegerilor în leprozerie, acolo unde nimeni nu alege. Ne-am căutat cuvintele.

Am scris „Celălalt 9 decembrie” sau „Duminica Morbului” şi am încercat să adunăm, frază lângă frază, ceea ce nu se poate, de fapt, socoti. Căci: cine ştie câtă suferinţă e în rănile acestor bolnavi? De multe ori am vrut să ne întoarcem, să îl dăm naibii de reportaj, nu om fi nici noi vreun Brunea-Fox!, leproşi ne trebuie nouă? Am intrat, însă, în curtea coloniei. Câteva clipe a fost linişte, am privit cerul, un nor era ciufulit de o cioară, am coborât spre pământ şi am văzut statuia doctorului Alexandru Filipeanu, care a slujit (verbul e corect) aici între 1938 şi 1959. Şi ni s-a făcut ruşine. Ne-a fost ruşine de doctorul Filipeanu care şi-a dedicat (şi verbul acesta e corect) viaţa leproşilor.

Aveţi, probabil, deja, conturată imaginea unui astfel de bolnav. De milenii, oamenii au fugit de cei atinşi de „ciuma albă”. Nu mai suntem nici noi tineri. Călătorim de mult pe toate graniţele şi ştim, deja, că acolo unde răul e suprem, şi binele încearcă să fie absolut. Cei buni nu fug. Doctorul Vasiliu nu a fugit. A fost trimis de DSP Tulcea la Tichileşti în anul 1991, fără prea multe explicaţii. Învăţase dermatologie cu marii profesori Vulcan şi Diaconu, dar lepra tot o enigmă îi era. A spus-o în toate interviurile pe care le-a dat în ultimii ani.

Despre erou şi morminte

Nu i-a convenit să vină la leprozerie, cui i-ar fi convenit? Să nu credeţi că eroilor nu le e frică. Le e, dar rămân. A găsit, atunci, în colonie, 61 de bolnavi. Acum mai sunt 19. Restul sunt sus, la cimitir. Doctorul Vasiliu nu este aici în ziua aceasta de duminică. O asistentă ne-a printat CV-ul medicului. Citim: numele corect al medicului este Răzvan Alexe Vasiliu, născut în septembrie 1957 la Bucureşti, într-o familie de medici.Tatăl său era chirurg, mama – pediatru. Este căsătorit cu Otilia Vasiliu, medic veterinar. Este membru fondator al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat la Tulcea, în 1990. A fost prefectul judeţului între decembrie 1996 şi martie 2000. Şi cu asta ce-am aflat? Puţin, nimic aproape.

Doctorul Vasiliu poate fi descoperit într-un singur fel: intrând în pavilioanele şi în viaţa leproşilor.
I-am întrebat şi ei ne-au răspuns. Bolnavii aceştia îşi iubesc doctorul cu o dragoste mai potrivită pentru o antologie de poezie, nu pentru un cotidian central. Ce înseamnă să schimbi România?  E de-ajuns dacă îi faci pe câţiva leproşi să se simtă oameni întregi, oameni vii, din nou?

Deşi nu e aici, Răzvan Vasiliu e peste tot. E în biletele de voie, pe care bolnavii ni le prezintă – „Uite, aşa, semnează domnul doctor, şi plecăm dacă vrem, dar nu vrem” – , este pe afişul care anunţă că dacă bolnavii se vor deda actelor de violenţă vor fi expulzaţi din leprozerie.

Doctorul Vasiliu a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler. O copie după decretul privind conferirea decoraţiei este lipită pe o uşă albă şi derăpănată, care ocroteşte cabinetul medical. A fost decorat în temeiul prevederilor articolului 94, litera A, şi ale articolului 100 din Constituţia României, republicată, ale articolului 4, alineatul 1, ale articolului 6, litera A, ale articolului 7, litera B şi ale articolului 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea ministrului de atunci al Sănătăţii. Decoraţia a fost conferită „în semn de recunoaştere a valorii profesionale, a abnegaţiei şi a devotamentului faţă de bolnavi”. Ni-l imaginăm pe funcţionarul care a redactat acest text. Am vrea să ştie că dincolo de toate clişeele, toate articolele şi alineatele şi literele, dincolo, în inimă, doctorul Răzvan Vasiliu este decorat în fiecare zi de ultimii leproşi ai României.

Adevărul, 11.12.2012

Advertisements