Tags

, , ,

Deşi în drum spre America de Sud, urmăresc direct interesat cum soarta Uniunii Europene se joacă, totuşi, în Marea Britanie. Sunt european, dar vreau să îmi duc restul zilelor în insula care este Londra, iar, cum ştim, din cărţile lui Tony Judt, Londra va fi întotdeauna mai aproape de Sydney decât de Berlin.

Ce se întâmplă acum în mintea şi în finanţele lui David Cameron mă tulbură ca o nouă cortină, deşi deloc de fier. Să mă explic: titlul nu poate şi nu trebuie să fie un oarecare flagrant de multilingvism. Nu despre un simplu joc de acronime e vorba aici, ci despre destin. Traduc, în trena lui Flaubert: Uniunea Europeană c`est moi aussi. Mi-am înţeles şi condiţia şi limitele întorcându-mă de la Beijing, China. Sunt ani de atunci: am aterizat pe un aeroport de periferie şi am fost întâmpinat cu un cinism îngăduitor. Ajunsesem acasă.

Mic-burghez asumat, încă tânăr, încă puţin la stânga de centru, vindecat prin lectură şi familie de iluzia oricărui totalitarism, mândru, dar nu până la vanitate, de moştenirea noastră iudeo-creştină, am avut şi şansa şi vocaţia călătoriilor şi tot acasă am ajuns şi în Domul din Köln şi în Sinagoga Spaniolă din Praga, acasă am fost şi la Budapesta, şi la Viena, şi la Varşovia, şi la Berlin, şi la Roma, şi la Paris, şi la Madrid, şi la Barcelona, şi la Dublin, şi la Bruxelles, şi la Amsterdam, şi la Lisabona, şi aşa tot mai departe, dar nu spre nicăieri. Am fost şi la Auschwitz, şi la Sighet, şi în Casa Terorii de pe Andrássy Út, cunosc secolul XX şi ştiu până la ultimele consecinţe tragedia statelor-naţiune. Memoria îmi rezistă: nu toţi nativii digital sfârşesc naivi memorial: Deceniile de pace nu m-au făcut să uit. Am termenii exacţi ai comparaţiei şi lupt public, deşi din tranşeele personale, refuzând orice întoarcere înspre acel trecut. Nu pot să fiu altceva decât european, în înţelesul unionist, structural deci, fără să fiu însă şi militant, căci destinul se dă, dar se şi construieşte, şi îmi place să îmi ţin arbitrul cum mi-a fost lăsat: liber.

Natura umană îmi întreţine, fireşte, scepticismul cronic, deşi curabil. Uniunea Europeană, cu toate blocajele ei instituţionale, provocările de la Est, dezordinea morală dintre graniţe, vechea desacralizare şi modernul prozelitism agresiv al zeului-ban, mediocritatea educaţiei de masă şi vizibilele fracturi ale unităţii din diversitate îmi oferă, totuşi, câteva garanţii că viitorul merită să existe. Cetăţenia europeană este reglementată suficient de limitat, încât cei patru piloni pe care mi-aş putea sprijini paşaportul să fie doar o formă. Trebuie să îmi caut, aşadar, altundeva Europa. Unde? Fondul european: splendoarea culturală, echilibrul, decenţa urbană şi frumuseţea brutală a ruralului care îşi refuză subdezvoltarea, fără să îşi avorteze tradiţia, motoarele economiei şi ale politicii – piaţa liberă şi omul tot liber – bolnave, dar încă vii, toate acestea, şi încă altele.Uniunea Europeană nu va supravieţui financiar, profeţesc experţii, dar eu nu îi cred pe experţi. Democraţia a venit înaintea mondei unice, democraţia îşi va găsi, deşi mai greu, formele de rezistenţă.Uniunea Europeană nu este nicio ficţiune, nicio utopie, niciun muzeu, Uniunea Europeană nu este o ramură tot mai anacronică a unui ideal. Mai ştiu, de asemenea, din Biblie, un instrument încă util în înţelegerea destinelor istorice, că şi anii vacilor slabe vor cunoaşte un sfârşit. E bine să ştii Biblia.

Sunt fiul unui profesor de matematici şi al unei profesoare de matematici. Când m-am născut, ai mei erau studenţi în oraşul comunist Bucureşti. Locuiau într-un cămin studenţesc pentru familişti. Primii mei prieteni au fost fiii şi fiicele unor arabi. Cred că am învăţat să mergem împreună. Ştiu de aceea şi că drumurile noastre nu se despart, ba dimpotrivă: duc într-un timp comun. Lecţia aceasta elementară îmi ţine loc de Constituţie. Nu îmi place cuvântul „toleranţă”, îmi place cuvântul „prietenie”. Eu sunt Uniunea Europeană, cum şi Uniunea Europeană îmi e totuna, fiindcă după ce cunoşti libertatea de a şti cine eşti dreptul la ignoranţă îţi este interzis. Nu poţi să te trădezi decât ieşind din istorie, deci din viaţă, iar eu sunt încă tânăr şi vreau să trăiesc – egal în demnitate şi în identitate.

Adevărul, 24.01.2013

Advertisements