Tags

, , ,

Iată ce gândeşte şuţul: “Nu se poate trăi într-o ţară în care s-a furat atât de mult încât omului de pe stradă nu i-a mai rămas nimic în portofel”

În anumite circumstanţe, ajung să dejunez – masă proastă – cu un şuţ. N-a fost cel mai rău dintre interlocutori, am cunoscut foşti miniştri, dramatic de recenţi, pe lângă care măruntul hoţ de buzunare e un înger fără noroc. Cunoaşte, fără să aibă prea multă şcoală, acuzativul şi are expertiză juridică solidă, exersată în contexte concrete, cu libertatea pe masă. Îţi vine să crezi că singurul său defect e că nu s-a căsătorit bine. Sau că s-a născut prea târziu pentru a putea deveni un turnător redutabil la Securitate. Am avut cândva un profesor – preda drept penal, deşi era, la rigoare, analfabet. Om de afaceri de succes (nimic mai scârbos decât succesul românesc în afaceri în anii `90!), bineînţeles că a ajuns parlamentar şi figură publică importantă, deşi niciodată scutită de caricatură.

Am mai avut apoi, ca umil slujbaş, suficienţi superiori de o imbecilitate cu un insuficient exploatat potenţial comic. Comedii tragice care ţineau să se desfăşoare întotdeauna plenar. M-a fascinat mereu mecanismul prin care un imbecil reuşeşte să atragă, misterioasă planetă!, suficienţi sateliţi care să îl pună exact în lumină. Spectacolul e înduioşător, dacă reuşeşti să rămâi simplu spectator. Pe aici, nu doar că aceia care se aseamănă se adună, dar din adunarea aceasta rezultă o fascinantă scădere – şi de coloană vertebrală, şi de creier.

Îl ascult atent pe şuţ, căci adevărul nu are întotdeauna legătură cu morala, şi mă învrednicesc, de ceva vreme, cu o campanie aşezată sub cupola întrebării „Ce facem cu România?”. Am vizitat minţi luminate, am ascultat răspunsuri complexe, s-au exprimat la obiect unii dintre cei mai străluciţi gânditori ai ţărişoarei.

Îndrăznesc să spun, însă, că fără acest dejun, cu toată înţelepciunea celorlalţi, aş fi rămas de-a dreptul prost. Căci iată concluzia care nu a avut nevoie de nicio şedinţă prealabilă: Europa este moartă. Gata. Nu mai merge! Un continent în descompunere, definitiv îmbătrânit, pe spinarea căruia trăiesc prea mulţi paraziţi. E curios să auzi un hoţ de buzunare acuzând statul asistenţial, dar uite că îl aud.

Ce nu se ştie public: „veteranii” nici nu se mai obosesc să facă Germania, nici măcar Anglia. Nu. Cea mai reprezentativă marfă de export românească, şuţul, operează în Asia, mai exact în Asia de Sud-Est. Poţi să citeşti în „Foreign Policy” că Marea Chinei de Sud e viitorul, poţi să te uiţi pe strategiile Departamentului de Stat al Statelor Unite sau poţi să ai acest dejun cu un hoţ.

Finanţele mondiale se mută – e bine în Singapore, în Malaezia, în Indonezia, în Filipine, ba chiar şi în Thailanda, iar România nici nu se mai pune în ecuaţia zilei de mâine. Niciodată să nu ignoraţi filosofia celor care lucrează direct cu oamenii, indiferent de metodă! Căci iată ce gândeşte şuţul: nu se poate trăi într-o ţară în care s-a furat atât de mult încât omului de pe stradă nu i-a mai rămas nimic în portofel. Vă conjur să găsiţi o definiţie mai exactă a României de azi, de ieri şi din tot viitorul!

Adevărul, 14.02.2013

Advertisements