Tags

, , , ,

2.000 de oameni înarmaţi (militari şi civili) au executat foc o noapte întreagă în centrul Braşovului. În zori, pe asfalt erau 39 de morţi şi un covor de tuburi goale de cartuşe. La Braşov, în timpul Revoluţiei, s-a înregistrat cel mai mare consum de muniţie după Bucureşti. Numai în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-au tras aproape 300.000 de cartuşe.

Oraşul Braşov este un caz curios al Revoluţiei. Este singurul loc în care, deşi au existat proteste de stradă încă din 21 decembrie 1989, n-au existat victime până pe 23 decembrie.
În 1989, Braşovul era un oraş industrial cu 353.000 de locuitori. Revolta muncitorilor de la „Steagul Roşu”, înăbuşită în 1987 de forţele Ministerului de Interne, făcuse ca numărul securiştilor să fie mult mai mare în Braşov comparativ cu alte reşedinţe de judeţ.

Oamenii muncii aveau exemple vii ale ororilor din 1987: unul dintre greviştii de atunci uitase să vorbească, de frică. Mai erau şi poveşti despre beciurile Securităţii, unde oamenii erau maltrataţi de roboţi programaţi să bată, despre oameni aruncaţi din tren şi altele asemenea.

Demi-revoluţia

Şi totuşi, la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (ICA) din Ghimbav, la câţiva kilometri de Braşov, muncitorii au aflat o veste în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989: câteva elicoptere ar fi urmat să fie trimise spre Caransebeş. Această localitate se află la 100 de kilometri de Timişoara, unde muriseră oamenii care strigau „Libertate!”, iar radio Europa Liberă aflase asta.

Astfel aflaseră şi braşovenii de la ICA Ghimbav că Armata trage în oameni, iar acum cere elicoptere, să mai tragă şi din elicoptere în oameni. Pe 21 decembrie 1989, ora 11.30, circa 300 de muncitori de la Ghimbav au pornit în marş spre Braşov, cap-compas Comitetul Judeţean al PCR.

În fruntea lor mergea dispecerul de la secţia Reparaţii, Ioan Demi.

După ce a trecut de mai multe baraje anemice ale Armatei şi ale trupelor de Securitate, grupul de protestatari a ajuns în Braşov. În jurul orei 16.00, în faţa Judeţenei de Partid se strânseseră peste 5.000 de oameni.

Clădirea de unde prim-secretarul Petre Preoteasa conducea judeţul era înconjurată de militari. Dar, din nou, militarii n-au tras, cu toate că Nicolae Ceauşescu nu fugise, iar civilii, după instituirea stării de necesitate, nu aveau voie să meargă în grupuri mai mari de cinci persoane.

La Braşov erau peste 5.000. S-au scris petiţii care cereau demiterea Ceauşeştilor din fruntea ţării, s-a parlamentat, pe alocuri s-au tras focuri de avertisment, dar nimeni nu a fost rănit. Politrucii braşoveni trăgeau de timp pentru a primi ordine clare de la Bucureşti, iar demonstranţii simţeau că au obţinut o mică victorie prin prezenţa lor masivă în faţa Comitetului Judeţean.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie, grupuri de oameni au alergat de la o fabrică la alta pentru a le cere muncitorilor să declare grevă generală şi să se alăture protestului din centru.

În dimineaţa de 22 decembrie, mii de oameni au revenit în faţa Judeţenei de Partid. Armata a fraternizat cu manifestanţii, iar la ora 11.30, toate subunităţile MApN au primit ordin de retragere în cazărmi.

Manifestanţii au pătruns astfel nestânjeniţi în clădire, şefii judeţului şi-au luat tălpăşiţa şi astfel Revoluţia a fost înfăptuită. Ar fi fost însă prea simplu să se oprească totul aici.

„Vin ruşii să ne elibereze”

Ioan Demi, omul care a aprins scânteia Revoluţiei la Braşov, vorbeşte despre ce a urmat în după-amiaza zilei de 22 decembrie: „Revoluţionarii erau atât de zăpăciţi încât nu s-au organizat până după-amiază, când a venit generalul Ion Florea (n.r. – şeful Garnizoanei Braşov) şi a luat conducerea. De fapt, chiar ei l-au chemat pe Florea”.

Generalul Florea susţine că a primit un telefon de la Bucureşti, de la conducerea Armatei, şi i s-a ordonat să preia frâiele judeţului. „Acest Florea a făcut şcoala militară în URSS şi a absolvit în 1952.

El spunea pe 23 decembrie 1989 că ne vor ajuta fraţii de la Răsărit: «Nu vă mai frământaţi, că vin ruşii şi ne eliberează de terorişti»”, susţine Viorel Tocan, ofiţer din cadrul Gărzilor Patriotice Braşov.

Generalul Ion Florea legat prin multe fire de generalul Nicolae Militaru, spion sovietic tocmai instalat de Ion Iliescu în fruntea Armatei – fie nu a fost în stare, fie nu a vrut  să aducă liniştea în Braşov. A împărţit arme civililor şi a susţinut isteria prin zvonuri alarmiste. Iar în curând a început măcelul.

Înainte de asalt, „teroriştii” au stat la bar

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, în Braşov erau următoarele forţe: militari, 200 de civili înarmaţi cu arme furate din rastelul Securităţii şi al Gărzilor Patriotice din Judeţeana de Partid, 600 de civili care au primit armament de la UM 01107 Braşov pe bază de buletin, 48 de luptători USLA, 50 de cadre ale Securităţii care se aflau pe teren din dimineaţa zilei de 22 decembrie.

Prin urmare, se specifică în Raportul Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, „în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în zona centrală a Braşovului se aflau peste 2.000 de persoane înarmate, din care aproximativ 1.000 erau civili”.

Majoritatea civililor veniseră în piaţă după ce maşini ale Armatei străbătuseră cartierele în seara de 22 decembrie şi-i chemau pe braşoveni să apere Revoluţia de terorişti.

În acea noapte, în jurul orei 2.00, generalul Ion Florea a făcut următorul anunţ: „În barul hotelului Aro se pregăteşte o formaţiune de terorişti să atace Comitetul Judeţean. Veniţi să ne apăraţi!”. Generalul Florea declara în 2007: „De la Bucureşti eram informat că Braşovul va fi atacat de la Bucureşti cu tancuri şi elicoptere”.

Între timp, în alt colţ al Braşovului, ziarista Maria Petraşcu suna la TVR şi anunţa că sunt terorişti în tipografie. Imediat, Teodor Brateş făcea următorul anunţ la televizor: „Din Braşov primim comunicarea, de fapt apelul adresat populaţiei să iasă în stradă. Teroriştii au ocupat o tipografie şi câteva instituţii şi pun în pericol liniştea cetăţenilor, viaţa lor. Armata, împreună cu populaţia, să acţioneze neîntârziat. Nu este timp de pierdut”.

76 de oameni au murit în judeţul Braşov în timpul Revoluţiei.

A tras în oameni şi pentru asta îl mai şi plătim

Braşoveanul Emil Ivaşcu, un revoluţionar controversat  Foto: stelian grăjdan

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Unităţile Militare din Braşov, Predeal şi Hălchiu, însumând peste 600 de militari, au fost răspândite în zona Judeţenei de Partid după o schemă simplă: în cerc. În mijlocul lor erau manifestanţii înarmaţi. Scena era pregătită pentru masacru. Mai lipsea scânteia, care a venit în cele din urmă de la civilul Emil Ivaşcu.

Trăgând primul glonţ în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în Braşov, Ivaşcu a declanşat un măcel care s-a soldat cu moartea a 39 de oameni. În jurul orei 1.00, Emil Ivaşcu (care avea 33 de ani) s-a aciuat pe lângă detaşamentul comandat de căpitanul Mircea Dorian de la UM 01107. Ivaşcu le-a spus militarilor că a făcut armata la o unitate specială şi că este un trăgător de elită.

A primit, astfel, de la căpitanul Dorian, un pistol-mitralieră. La scurt timp, Ivaşcu a văzut doi tineri care cărau o bancă din parcul „9 Mai” spre Palatul Telefoanelor, unde voiau să ridice o baricadă.

Crezând că tinerii transportă o mitralieră, Ivaşcu a început să tragă asupra lor. „Am observat că cei doi bărbaţi duceau o armă mare, grea, cred că o mitralieră. Atunci am strigat la căpitanul Mircea: «Ce fac, trag?». El a răspuns «Trage!». Am tras două rafale cu pistolul automat”, declara Ivaşcu pe 19 ianuarie 1990, la Procuratura Militară. Nu i-a ucis pe cei doi tineri, dar efectul psihologic produs de zgomotul mitralierei a avut urmări devastatoare.

A fost primul foc de armă tras în acea noapte în Braşov. Pentru că de la difuzorul Comitetului Judeţean se anunţa că urmează un atac terorist, toţi militarii din centrul oraşului au tras la rândul lor, din proprie iniţiativă.

Era ora 2.40. Canonada a durat până la ivirea zorilor. Ivaşcu mai declara: „Nu ştiu dacă am reuşit să-i împuşc pe cei doi, deoarece în acelaşi moment, respectiv imediat după ce am tras eu, s-a declanşat foc asupra noastră din mai multe direcţii.

Erau rafale lungi, un foc dezlănţuit total. Este posibil ca focul general să fi provenit de la militarii aflaţi în zonă, Gărzile Patriotice şi civilii înarmaţi. S-a tras în continuare vreo 30 de minute şi am observat focuri de armă la gura ţevii, din Hotelul Capitol, de la ultimul etaj”.

Pericolul din tufişuri

Peste Braşov s-a aşternut în acea noapte o ceaţă deasă. Şi pentru ca dezordinea să fie şi mai mare, felinarele de pe străzi au fost sparte de teama teroriştilor. În beznă şi ceaţă, sute de persoane care se aflau în faţa Comitetului Judeţean au fost surprinse de focul deschis haotic din toate părţile. Au murit acolo 39 de persoane, dintre care 10 militari în termen, toţi aparţinând UM 01090 Predeal.

Au fost rănite 82 de persoane, între care 35 de militari. Numărul mare de victime înregistrat în rândul militarilor de la Predeal se poate explica prin faptul că această unitate a fost adusă în zonă după declanşarea focului, fără anunţarea celorlalte unităţi.

Din pricina zgomotului produs de arme nu s-au mai auzit ordinele de retragere date de ofiţeri, astfel că unii militari s-au ascuns în boscheţi şi au fost împuşcaţi. Locotenentul Iulian Andrei de la UM 01090 Predeal îşi aminteşte: „Am transmis retragerea din om în om celor întârziaţi, iar când soldatul Imecz Laszlo s-a ridicat din boscheţi a fost împuşcat. Soldatul Milică Săpunaru mi-a raportat că soldatul Imecz a fost împuşcat de soldatul Nicolae Gheorghe din greşeală, apreciind că din tufişuri a ieşit un terorist”.

Aici sunt banii dumneavoastră

Dimineaţa, după măcel, Emil Ivaşcu a continuat să tragă unde a găsit el de cuviinţă. „Viteazul” îşi continuă declaraţia: „Dimineaţa, spre orele 5.00, două blindate Aro veneau dinspre Hotelul Capitol. L-am întrebat pe căpitanul Mircea dacă sunt ale Armatei şi el mi-a zis «Trage!». Atunci eu am fost cel care a tras primul înspre blindate. Precizez că, după ce am tras eu, au început să tragă asupra lor şi militarii din faţa Consiliului Judeţean. Focul s-a oprit după ce prin difuzoarele de la Consiliu s-a anunţat să nu se mai tragă, deoarece sunt de-ai noştri”.

Pornirile războinice ale lui Ivaşcu nu se opresc însă aici. „În data de 24 decembrie mă aflam în podul clădirii Consiliului Judeţean şi am observat cu binoclul că pe un bloc de pe Dealul Cetăţii se aflau patru persoane. Am luat arma cu lunetă şi am tras două focuri spre terasa acelui bloc. Atunci am observat că una dintre persoane era îmbrăcată în uniformă militară de Miliţie, mi-am dat seama că sunt militari de la trupele de Securitate, aflaţi probabil în vreo misiune de scotocire, şi nu am mai tras”.

Contribuţia lui Emil Ivaşcu la Revoluţie a produs, în mod indirect, 39 de morţi, zeci de răniţi, consumul a mii de cartuşe. Asupra lui planează şi suspiciunea că l-a împuşcat mortal pe pensionarul Titus Daia, în data de 24 decembrie. Procuratura nu a soluţionat acest caz. Ivaşcu n-a dat socoteală niciodată pentru nenorocirile produse. Mai mult, el are certificat de luptător cu merite deosebite în Revoluţie şi este plătit din bani publici pentru ceea ce a făcut în decembrie 1989.

Contactat de “Adevărul”, Emil Ivaşcu a afirmat că declaraţia dată în 1990 la Procuratură nu este sută la sută reală: „M-au manipulat cu tot felul de întrebări, au scris ce au vrut şi m-au pus să semnez. Nu am tras după niciun om în acea noapte, am tras trei focuri în aer pentru că am vrut să-i somez pe doi securişti care fugeau. Apoi s-a mai tras un foc din Hotel Capitol şi atunci a început nebunia. Nu sunt vinovat cu nimic. Au vrut să mă scoată pe mine acarul Păun al Revoluţiei din Braşov”.

Ivaşcu recunoaşte însă celelalte afirmaţii din declaraţia dată în 1990, dar nu crede că a făcut exces de zel. „Am tras din podul Consiliului, dar erau şi militari lângă mine. Nu e o greşeală că am luat armă şi nu cred că am făcut exces de zel. Ce era să fac? Să stau să mă omoare? Certificatul de revoluţionar îl am pentru că îl merit”, afirmă braşoveanul.

“Eu l-am întrebat pe Florea de ce a mai adus soldaţi de la Predeal, dispuşi în faţa Poştei, din moment ce erau foarte mulţi soldaţi dispuşi pe partea opusă parcului. Ca să tragă unii în alţii? Şi el mi-a zis că aşa a fost să fie.”
Maria Petraşcu ziaristă din Braşov

Huba, un braşovean care s-a crezut Rambo

Un caz la fel de scandalos este cel al braşoveanului Laszlo Huba, care în decembrie 1989 avea 25 de ani. Raportul SRI cu privire la Revoluţie menţionează că acesta a tras aproximativ 5.000 de gloanţe în noaptea de 22 spre 23 decembrie. Huba este de asemenea revoluţionar cu merite deosebite. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, Huba a pătruns în sediul Securităţii. Când a auzit că în centrul oraşului s-au declanşat rafale prelungite, el a simţit un fior şi s-a îmbrăcat într-un costum de camuflaj, s-a înarmat cu un pistol Stecikin, un pistol-mitralieră AKM cu pat rabatabil, trei grenade ofensive, două pumnale cu buton şi nouă încărcătoare cu muniţie. Şi-a pus pe cap o cască metalică şi a plecat spre centrul oraşului.

În apropierea Liceului Unirea, Huba s-a întâlnit cu un detaşament din UM 01615 Braşov, comandat de locotenentul Lungoci. Huba li s-a alăturat militarilor şi împreună au urcat în podul Institutului Politehnic, clădire situată în proximitatea casei de modă Modarom. Au înlăturat ţiglele de pe acoperiş pentru a-şi crea orificii de tragere, după care au început să tragă în Modarom, în Hotelul Capitol şi în Poşta Centrală. Huba a aruncat şi câteva grenade pe strada Republicii, fără o ţintă anume. Tirul său şi al militarilor a fost receptat de revoluţionarii din zonă drept un atac terorist, aşa că între Institutul Politehnic şi celelalte clădiri s-a declanşat un război în toată regula.

200 de gloanţeşi nicio certitudine

Soldatul Dumitru Andronic, de la UM 01090 Predeal, a tras şi el 200 de gloanţe din zona Consiliului Judeţean, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989. Într-o declaraţie dată la trei luni de la Revoluţie, el mărturisea: „Am tras şi eu pentru că au tras toţi militarii. Nu ştiu dacă am rănit sau omorât pe cineva din cele 200 de gloanţe trase de mine”. Revoluţionarii din Braşov sunt convinşi şi acum, după 21 de ani, că măcelul din centrul oraşului a fost provocat de trăgători neidentificaţi aflaţi în clădirea Modarom şi în Hotelul Capitol. Niciunul nu are însă vreun argument solid. Clădirea Comitetului Judeţean Braşov a fost aproape neatinsă de gloanţe, în timp ce clădirea Modarom şi Hotelul Capitol au fost grav avariate. „Practic, Braşovul nu era atacat de nicio forţă, şi informaţiile ameninţătoare primite prin telefon constituiau de fapt o diversiune”, declara generalul Ion Florea în 2004, într-un dosar al Procuraturii Militare.

* Adevărul.

Advertisements